Praf de...Paste

Mirosuri de coptaturi prin termopane intredeschise, zgomot asurzitor de aspiratoare si covoare batute fara mila de domni respectabili in treninguri, agitand amenintator batatoarele prin aer, doamne trecute de prima tinerete stergand sarguincios pervazuri.
Masini improscate de jeturi la fiecare portita de garaj, dune si perne atarnand pe balcoane, cozi inimaginabile intregite de claxoane frustrate, randuri la agentia loto pentru a prinde potul cel mare, supermarket-uri si mall-uri mustind, dand pe dinafara…totul intr-un mare nor protector de… praf. Asta e Romanica balcanica( recunosc, Badea are copyright aici..) inainte de sarbatorile de Paste.
N-am lipsit nici 40 de secunde sa cumpar niste mere ca tanti in “biznis suit” ma injura de mama focului ca i-am luat locul de parcare.” E cu abonament, bai! Nu vezi?! Al dracu’, esti orb?!!”
Ce sa fac? Mi-am cerut zambind scuze si am demarat in tromba s-o las cat mai repede pana nu-i expira abonamentul…
Insa daca ma gandesc bine, da, tanti, is orb! Is orb de la norisorul asta de praf!

Power-play lubric..

Noii mei vecini fac sex. De doua-trei ori pe zi. Nu, nu am stat inadins sa numar, doar ca mi-e greu sa nu aud "kiai-ul" de lupta al gagicii penetrand zidaria peretelui nostru comun. Muierea asta urla atat de tare incat devin participant fara voie al manifestatiei ei de placere.
Ok, stiu, vi s-a intamplat si voua asta, cel putin odata in viata. Si cel mai probabil in vreo vacanta la mare, cand odaia alaturata de hotel vibra in ritmurile frenetice ale cuplului infierbantat parca fiindca si-o trag in alt pat decat cel de acasa.
Buuuun. Insa asta nu e tot. Colac peste pupaza, momentele astora de febrila copulatie au loc pe aceeasi piesa muzicala. Eeh, nu, nu e Barry White, nici nenea Bolton. E o zgaltaitura salbatica de house pe care o pun de ABSOLUT fiecare data cand se sexeaza. Un fel "power-play" lubric ce devine pe zi ce trece tot mai exasperant.
In cele din urma m-am prins care era ideea. La fel ca pudicele japoneze care trag apa mereu pentru a nu se auzi zgomotele ce insotesc procesul firesc de urinare, si tanti asta, in loc sa-si traga vreo perna pe cap, mareste decibelii "house" ca doar, doar n-o sa auda vecinii nimic. Well, surprise honey, WE DO! Everyfuckin' time.
Citisem undeva ca bucati de cofrage de oua puse in perete izoleaza bine. Va rog eu frumos, nu le aruncati!

Deochi de...criza

Ma tot intreb cand o sa ies din criza asta…desi criza mea a inceput putin mai devreme decat aia de pe Wall Street. Si a inceput cu lobul meu frontal. O sa apucam oare vremuri mai bune? Asa cum raspundea bunica unui prieten: “Bunico, hi-oa bine si pantru noi..?? A hi dara, fatu meu, numa n-om hi noi p-aci… ‘’ Nu mai stiu daca batranica spunea asta inainte sau dupa ce ne flegma de deochi. Manunchiul de saliva purificator. Cu efect devastator pentru toate relele si belele ce ar putea sa se adune sau sa pluteasca peste trupsorul sau mintea noastra. Lovitura venea intotdeauna din spate.“Mayday. Mayday. We’ve been hit. I repeat. We’ve been hit.” Cred ca am fi preferat amandoi sa bem apa cu carbuni stinsi. Singurul efect dupa intalnirea cu baba era schimbarea tricoului, altceva nu-mi amintesc. Babutza nu ne dadea de ales. Era al drac’ de bine hidratata...

"Agatzament elevat.."

N-am fost niciodata " a real player" in varianta gangsta style...Am preferat mereu scuza aceea subtire "calitatea inaintea cantitatii"...:))))...Poate fiindca toate fetele care ma placeau, eu nu le placeam si viceversa. "Iti plac doar ciudatele" imi spune mereu o prietena. And maybe she's right, I don't know. Ca de obicei, scrisul era cel care ma "aranja"..inca de pe atunci...fiecare cu armele lui...frumos n-am fost in veci, pletele le-am avut doar acum 70 si ceva de ani..si cam atat...In liceu scriam mici poeme de dragoste si le aratam persoanei careia ii erau de fapt adresate sub pretextul ca imi placea de nu-stiu-ce fata si sa-mi spuna daca era sau nu ok poezia. Pica pe spate. Cateodata..ma rog... "Frate, asta e agatament elevat", imi spunea Alina (berlineza acum). Am vazut recent la coada la Electrica o tipa de care-mi placea in liceu, era cu 2 ani mai mare..si plina de carlionti pe atunci..si un zambet Kodak... Acum e doar o muiere cu fata buhaita. E incredibila transformarea...m-a socat. Am luat un mentos sa inlatur gustul amar.
Treptat, poemele le-am inlocuit cu text neritmat, insa cu multe cuvinte-stimul si "a la corazon". "Target", "insight" si "promise-ul" imi erau notiuni cunoscute inca de pe atunci :))))ha ha ha ...pare-se ca mi-a prins bine... Mai jos, sunt cateva randuri scrise acum ceva vreme...and don't you dare think that I didn't mean it at the time..:D...ok..v-ati prins. Multa bravada. Da. Celei careia i-am scris mi-a placut. Ce?! Nu se simte printre randuri? Ia vedeti al meu "om de plastilina":
"Aceeasi poveste obisnuita, irelevanta decat pentru cel in cauza. S-au vazut doi oameni. El s-a indragostit parca iremediabil. Ea evident nu. Timpul trecea adancind sentimentul in ciuda opozitiei fiecarei fibre din fiinta lui. N-avea nevoie de asa ceva. Nu acum. O vedea rar, insa era indeajuns sa-i darame de fiecare data toate zidurile de aparare pe care le crezuse ridicate trainic in mintea lui cu zile, saptamani, luni inainte. Totul degeaba. Se surpau incontinuu. Spulberate. De doi ochi. De un zambet. De un gest banal. De timbrul cald al vocii ei. Iar el… El e nimic. E aluat. E plastilina. A pierdut din secunda unu. Stie asta, si nu-i cere nimic. Nu asteapta nimic. Stie ca e problema lui . Doar a lui. Si nu i-ar cere nimic vreodata. Vrea doar (nu stie sigur de ce) ca ea sa stie de omul de plastilina. Pare a-l linisti strigatul in pustiu. E extrovertit…novice. Si se crede curajos spunandu-i astea acum. Dimineata insa, isi va blestema slabiciunea. Pentru a cata oara…?!"
Ce credeti? A picat sau nu?! Va spun eu. Nu. :)))))

Bine te-am gasit, blogule!

E prima mea postare. O celebrez scriind doar randurile astea, fara a avea ceva concret sau deosebit de spus. Strictly exercise. Tocmai mi-am tras blog. Sec, fara sa ma gandesc prea mult. Cochetasem cu ideea in ultimele zile si brusc, in seara asta sclipind de stele, 19 ianuarie 2009, m-am hotarat s-o duc la capat. Nu stiu de ce sau din ce ratiuni preconcepute, pana acum privisem oarecum cu ostilitate ideea de blog. Poate fiindca sunt atatea. Poate fiindca sunt atat de.. la moda. Ca, deeh, cum sa fiu eu in pas cu multimea...How lame is that...De obicei mai scriu franturi de ganduri, fara a le posta insa neaparat undeva, si atunci mi-am spus, hey, why the hell not. O sa ma las dus de blog. Unde o vrea el sa ma duca...

O sa consider momentul asta inceputul unor lungi sedinte de terapie prin scris. Cel putin asta inseamna pentru mine blogul asta momentan: o forma de psihoterapie. Un joc dublu, doctor si pacient, langa si pe canapea. Numiti-o "sedinta cu public". O sa-mi spal toate rufele(poate totusi nu chiar cele mai murdare) prin blogosfera, o sa "aspir" la "albul absolut", si o sa incerc sa poluez apa cu cat mai multe "scame", ca doar-doar s-o infunda blogochiuveta.

"Introduceti nume blog". N-am avut nici o idee inspirata pe moment, asa ca mi-am taiat brusc timpul de latenta si scriu fara rasuflare "serenity now!". Stiam probabil in subconstient ca va urma o mica sesiune de auto-terapie. Deja respir regulat.